Skip to content

Ceaţa

11 Iunie 2011

Se simţea mirosul toamnei în pădurea de la răsăritul campusului. Sosisem cu două zile înainte şi îmi şi găsisem câteva locuri preferate. Simţeam că aici era locul meu. Păstram o senzaţie de deja-vu, aveam impresia că un anume loc, o anumită stare avea să declanşeze aducerea aminte. Abaţia de Peseia fusese construită la  Anno Domini 609 pe ruinele unui fost templu roman care la rândul lui luase locul unei construcţii şi mai vechi de origine celtă.  Tot ansamblul de clădiri era un conglomerat de stiluri cu un farmec de netăgăduit. Colega mea de camera era o tânără franţuzoaica ce vorbea o engleză uşor peltică ce îi dădea un aer senzual.  Îmi plăcea atitudinea ei deschisă plină de vioiciune, părul negru tuns franţuzeşte, ochii verzi foarte mari,  nasul drept si gura cărnoasă aşezate pe o faţă un pic triunghiulară completau ansamblul. Cu siguranţă nu trecea neobservată. Era studentă la istorie şi părea şi ea ca şi mine fascinată de clădirile campusului. Fusese surprinsă de unele simboluri observate într-o parte dezgolită a donjonului în ruină nu departe de zona campusului. O intrigase mult alăturarea curioasă a unor semne. I se păruse că recunoaşte oribilul semn al lui Samaeh ceea ce o făcuse să tresară. Mă strânsese spasmodic de mână şi se ridicase rapid. Am urmat-o uşor mirată. La întrebarea mea despre plimbarea ce urma să o facem se uitase mirată la mine. După câteva zeci de metri începuse să îşi revină. Aruncă o privire în urmă către donjon, mă luă de mână şi îmi zâmbi apoi cu paşi măsuraţi privind în jos îşi ceru iertare pentru reacţia de adineauri.

-Ştii, semnul acela…Samaeh, nu mă aşteptam să il văd vreodată deşi uneori îmi bântuie conştiinţa. Tătăl meu era preocupat de alchimie, necromanţie … uitandu-mă în însemnările lui am început să cunosc unele semne şi simboluri ale alchimiştilor.

– Ai auzit vreodata de Cabală?

– Nu aş putea da o definiţie i-am spus.

– La suprafaţă pare să fie doar un limbaj al iniţiaţilor şi mulţi au fost mândri de a-l stăpâni. Îşi închipuie că la capătul căutărilor lor îl vor găsi pe Dumnezeu. De aproape 6000 ani îl caută în acest fel păstrându-şi încredera…generaţie după generaţie iar şi iar, neosteniţi.

Aici Vivien se opri brusc şi zise şi îmi spuse :

– Hai  la masă.

Am mărit pasul şi în 10 minute am ajuns la cantină. Am mâncat în linişte şi am plecat spre sala de lectură, Vivien s-a întors în camera sub pretextul unui subite dureri de cap.

***

Creatura se trezi brusc dintr-un somn adânc. Visele îi fuseseră populate de scurte  secvenţe când se hrănea frenetic. Se întinse în culcuşul ei. Simţea clocotul noii vieţi de afară. Proaspătă, suculentă. Vremea treziei sosise.

***

Anomia

14 Februarie 2011

Mâinile mele trasează un nou trecut viitorului

În umbra mea Soarele dansează pe o melodie ciudată

Passo Doble Solitar

Nu există

 

Dincolo de râu

Cineva îşi tricotează cu atenţie tăcerile

O buclă Moebius

Deapănă agale spre casă

 

[Scăpat incongruenţă, o declar nulă]

 

ea, acolo

6 Ianuarie 2011

ieşi din noapte. un corp alb, de adolescentă. feminitatea i se zbătea năvalnic în curbe subtile. în urma-i doi cărbuni aprinşi se mişcară şi ei. un lup uriaş mârăind prudent la ieşirea din pădure. fata se aplecă şi îl mângăie uşor trecându-şi degetele fine prin blana lui. luna ieşi din nori şi îi privi lung. goneau în linişte evitând să privească înapoi. Lethô se opri brusc. ceată fină se insinua aşternând o linişte  nefirească în jurul lor. cu mişcări parcă furişe îi cuprinde pe amândoi ceaţa, ominprezenta acum, ceaţă. luna, piatra de râu şlefuită de miliarde de ani în cazanul  lui Cronos, străbate neobosită cerul nopţii şi îşi continuuă  mişcarea imperturbabilă apropiindu-se de Sagittarius. ceva mai încolo cleştii Capricornului sclipesc anemic. păşeau atent cu simţurile la pândă prin vălătucii din ce în ce mai denşi. cineva sau ceva începu să hohotească uşor la capătul ceţii. se apropiau de aşezări omeneşti. Apeng îşi privi uşor interogativ stăpâna dar obişnuinţa de a i se supune îl făcu să-şi ignore simţurile atavice care îl îndemnau să fugă cât mai departe de acel loc. mirosuri aspre, străine îi dădeau târcoale, le simţea ca o ameninţare ascunsă. refuza să detalieze tot ce percepea în acele efluvii. ceva de rău augur fără îndoială. luminile oraşului se apropiau pe tăcute.

inimile le pulsau puternic. gândurile clare, aşteptarea atentă a fetei şi cele senin criminale ale uriaşului lup.

imagini ce îi păreau atât de familiare sufletului dar totuşi străine, neîntâmplate vreodată. scumpele amintiri ale altcuiva îi erau oferite ei ca un cadou de preţ

 

Automatique

10 Noiembrie 2010

….

– Ştii, te-am creat dintr-un vis al meu…

Ea îl privi surprinsă. Ochii verzi mari de o limpezime nemaivăzută îl cercetară un pic absenţi.

– Noapte de noapte îţi visam corpul perfect, părul roşcat şi ochii verzi. Îi conştientizam fără să îi cunosc. Te “urmăream” în fiecare vis. Voiam să iţi văd faţa, să te pot cunoaşte…

Se roti în pat arcuindu-şi spinarea ca o pisică, ascultându-i melopeea verbală cu o plăcere nedisimulată. Îşi mişcă încântată degetele picioarelor şi zâmbi încântată ca o fetiţă.

– De fiecare dată îmi scăpai cumva…Aşteptam noaptea cu nerăbdarea îndrăgostitului…sentimente nedesluşite mă ….

Corinne se ridică din pat şi păşi în vârful picioarelor, se apropie de oglindă continuând să zâmbească.

– …..măcinau zi şi noapte.

Îşi pieptănă părul lung cu mişcări line. Îl mângâie uşor pe umăr şi el îi răspunse printr-un zâmbet fin conturat.

–––––––atentie! se lucreaza !–––––––––

Ne pas se pencher au dehors !

4 Noiembrie 2010

Pluteam în dulcele „fai niente” pe care îl practicam cu mare dibăcie când a apărut în viaţa mea.

Nu mai contează cum am cunoscut-o, probabil că ea m-a atras in colţul întunecat al bunelor intenţii şi mi-a „făcut felul”.

Am constatat cu mare satisfacţie că nu sunt cinicul şi blazatul care mă credeam. Dimpotivă pot jura cu mâna pe piciorul dezgolit al unei domnişoare de moravuri (cam) timide că mă găsesc în stare să mă mai iau şi in serios.

Sunt vulnerabil, o constat cu plăcere.  Poate sunt doar un masochist pornit in cautarea unei Golgote pe care să mă dau cu patinele….Poate că cel care nu doarme niciodată şi care ne întoarce ceasul subconştientului l-a întors bine măcar odată….

PS: Înduioşător isn’t it? 😉

Dincolo de masă

28 Octombrie 2010

Încerc să-mi aduc aminte, să umplu spaţiile goale, să pun firescul în acţiunile mele absolut nefireşti. Bine, stiu. Vorbesc şi mă comport raţional dar în realitate…nu îmi amintesc nimic. De fapt nu sunt sigur dacă nu trăiesc un vis. Nu reuşesc să mă regăsesc defel.

Minunată priveliştea dimineţii. De când soarele apare la orizont, scăpăm din noapte, dispar nălucile.

Îmi beau cafeaua într-un living ce primeşte soarele dis de dimineaţă. Sunt invariant. Lucrurile ce le iubesc le fac la nesfârşit. Aroma de Rio-Nunez şi Bourbon este distinctă. Îmi aprind ţigareta. Fumez ţigarete franţuzeşti din tutun brun. Nimeni nu le suportă. În aer lasă un miros de pânză de păianjen…pe pielea mea, un miros aspru, de soldat, de mercenar. Nu-mi pasă. Îmi degust agale cafeaua. Este fără zahăr. Stau aşezat în scaunul cu spătar înalt şi mă bucur în mod egal de lumina soarelui, de cafea, de tigaretă, de dansul vieţii din sângele meu. Stau. Privesc pe fereastra înaltă cu influenţe maure grefate pe un gotic târziu. Vara aruncă în luptă zgomotele colcăinde ale vieţii turate la maximum. Îmi dau o stare de linişte, de loc al copilăriei, de cariatidă pierdută şi de nerecuperat bijuterie furată din timpul inocenţei. Sting ţigara în scrumiera de cristal. Timpul reveriei este pe sfârşite.

Mă îmbrac un pic absent….

Portarul se grăbi să îi deschidă uşa. Se strecură rapid în lift din care debarcă la etajul 3. Rămăşiţa unei raze de soare lumina anemic  holul. Umbrele aveau dinţi lungi şi ascuţiti.  Aruncă servieta pe masa de şedinţe.

– Radule! Eşti plecat de acasa? Cum ai permis mărirea numărului de acţiuni? Pierdem enorm!

– Stai puţin, ce e asta? ma iei la sigur!

– Atunci? Ce-i cu veştile astea? Partenerii noştri m-au sunat, sunt stresanţi!

Radu se ridică uşor de la masa de consiliu şi îi facu semn să îl urmeze.

Trecură prin jungla de plante exotice ce despărţea sala de şedinţe de zona birourilor managementului. In biroul lui Radu secretara aştepta răbdătoare să-i fie dictată minuta şedinţei. Şi-ar fi dorit să fie secretara lui Armand. Îşi ţuguie mental buzele sărutându-l. Râse în sinea ei şi le servi celor doi ceaiul negru de Ceylon.

Armand îl fixă cu privirea pe Radu şi îşi aprinse o Gitana. Fumul albăstriu se mişca ciudat, parcă sacadat…probabil doar o impresie.

–          Armand, ar fi trebuit să te prevenim…îmi cer iertare.

–          Despre ce să mă preveniţi? Chiar nu mai reprezint nimic aici? Am 20% din această companie…

–          Ştii bine că tu doar reprezinţi partea ta de acţionari….

–          Am înţeles, si ce s-a stabilit ?

–          Vom lichida businessul aici. Lansăm multe acţiuni….ştii procedura.

–          Bine, bine, am priceput, de acord….

Izbucniră amuzaţi amândoi. Daria tresări. Izbucnirile lui Armand o luau pe nepregătite de fiecare dată.



No allusions

27 Octombrie 2010

With a tiny face that seemed to look a bit sideways, she went in, pressing the door handle with determination.

” Do you print Diploma Papers in here?”

” By all means!” – answered a top of an employee girl, catching her words in the air.

She looked around for a chair and sat down displaying what she had inherited from her mother in the form of some long legs, beautifully shaped, just like the professional dancers may expect to get only after having thoroughly worked for several years in their career.

She measured me from tip to toe without understanding why, at that time at noon, I was not doing anything useful, or at least why I was not pointlessly working somewhere in the area. I looked at her in my best blue-eyed manner, however without immediate intentions.

She paid for the printing and went out in a hurry.

At 7 pm she returned a bit half-hearted and looking as if guided by a plan.

It was some modifications that she wanted. I made them quickly. She didn’t look so hasty any more. She snapped her purse open and she said:

”I have got two tickets for the Philarmonic Hall tonight….would you like to join me?”

”Just like that, in a friendly way? Oh, you are very kind!”

”Yeah, no allusions at all”, she added

”No allusions”, I approved, I don’t like allusons either, not even in my shoes! Needless to say in a mini skirt! Look! I have been taken to the church and I state that with the mortuary of an employee from the bike pumps!”

”Fine”, she added, ”It’s at 7 pm!”

”Ok, I’ll be there.”

I arrived there at 7 pm, with the accuracy of an atomic clock. Ant still with the same accuracy, at 9 pm we were in bed, under the blanket, making the inventory of each other’s assets, with the phrensy of a pickpocket in a businessmen’s reunion.

We woke up at the same time, smiling.

”Good morning!, I am Felicia!”

”Very good morning! No allusions”….