Skip to content

Ceaţa

11 Iunie 2011

Se simţea mirosul toamnei în pădurea de la răsăritul campusului. Sosisem cu două zile înainte şi îmi şi găsisem câteva locuri preferate. Simţeam că aici era locul meu. Păstram o senzaţie de deja-vu, aveam impresia că un anume loc, o anumită stare avea să declanşeze aducerea aminte. Abaţia de Peseia fusese construită la  Anno Domini 609 pe ruinele unui fost templu roman care la rândul lui luase locul unei construcţii şi mai vechi de origine celtă.  Tot ansamblul de clădiri era un conglomerat de stiluri cu un farmec de netăgăduit. Colega mea de camera era o tânără franţuzoaica ce vorbea o engleză uşor peltică ce îi dădea un aer senzual.  Îmi plăcea atitudinea ei deschisă plină de vioiciune, părul negru tuns franţuzeşte, ochii verzi foarte mari,  nasul drept si gura cărnoasă aşezate pe o faţă un pic triunghiulară completau ansamblul. Cu siguranţă nu trecea neobservată. Era studentă la istorie şi părea şi ea ca şi mine fascinată de clădirile campusului. Fusese surprinsă de unele simboluri observate într-o parte dezgolită a donjonului în ruină nu departe de zona campusului. O intrigase mult alăturarea curioasă a unor semne. I se păruse că recunoaşte oribilul semn al lui Samaeh ceea ce o făcuse să tresară. Mă strânsese spasmodic de mână şi se ridicase rapid. Am urmat-o uşor mirată. La întrebarea mea despre plimbarea ce urma să o facem se uitase mirată la mine. După câteva zeci de metri începuse să îşi revină. Aruncă o privire în urmă către donjon, mă luă de mână şi îmi zâmbi apoi cu paşi măsuraţi privind în jos îşi ceru iertare pentru reacţia de adineauri.

-Ştii, semnul acela…Samaeh, nu mă aşteptam să il văd vreodată deşi uneori îmi bântuie conştiinţa. Tătăl meu era preocupat de alchimie, necromanţie … uitandu-mă în însemnările lui am început să cunosc unele semne şi simboluri ale alchimiştilor.

– Ai auzit vreodata de Cabală?

– Nu aş putea da o definiţie i-am spus.

– La suprafaţă pare să fie doar un limbaj al iniţiaţilor şi mulţi au fost mândri de a-l stăpâni. Îşi închipuie că la capătul căutărilor lor îl vor găsi pe Dumnezeu. De aproape 6000 ani îl caută în acest fel păstrându-şi încredera…generaţie după generaţie iar şi iar, neosteniţi.

Aici Vivien se opri brusc şi zise şi îmi spuse :

– Hai  la masă.

Am mărit pasul şi în 10 minute am ajuns la cantină. Am mâncat în linişte şi am plecat spre sala de lectură, Vivien s-a întors în camera sub pretextul unui subite dureri de cap.

***

Creatura se trezi brusc dintr-un somn adânc. Visele îi fuseseră populate de scurte  secvenţe când se hrănea frenetic. Se întinse în culcuşul ei. Simţea clocotul noii vieţi de afară. Proaspătă, suculentă. Vremea treziei sosise.

***

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. 8 August 2011 12:21 am

    Suna promitator…sunt interesata sa stiu care va fi continuarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: