Skip to content

Dincolo de masă

28 Octombrie 2010

Încerc să-mi aduc aminte, să umplu spaţiile goale, să pun firescul în acţiunile mele absolut nefireşti. Bine, stiu. Vorbesc şi mă comport raţional dar în realitate…nu îmi amintesc nimic. De fapt nu sunt sigur dacă nu trăiesc un vis. Nu reuşesc să mă regăsesc defel.

Minunată priveliştea dimineţii. De când soarele apare la orizont, scăpăm din noapte, dispar nălucile.

Îmi beau cafeaua într-un living ce primeşte soarele dis de dimineaţă. Sunt invariant. Lucrurile ce le iubesc le fac la nesfârşit. Aroma de Rio-Nunez şi Bourbon este distinctă. Îmi aprind ţigareta. Fumez ţigarete franţuzeşti din tutun brun. Nimeni nu le suportă. În aer lasă un miros de pânză de păianjen…pe pielea mea, un miros aspru, de soldat, de mercenar. Nu-mi pasă. Îmi degust agale cafeaua. Este fără zahăr. Stau aşezat în scaunul cu spătar înalt şi mă bucur în mod egal de lumina soarelui, de cafea, de tigaretă, de dansul vieţii din sângele meu. Stau. Privesc pe fereastra înaltă cu influenţe maure grefate pe un gotic târziu. Vara aruncă în luptă zgomotele colcăinde ale vieţii turate la maximum. Îmi dau o stare de linişte, de loc al copilăriei, de cariatidă pierdută şi de nerecuperat bijuterie furată din timpul inocenţei. Sting ţigara în scrumiera de cristal. Timpul reveriei este pe sfârşite.

Mă îmbrac un pic absent….

Portarul se grăbi să îi deschidă uşa. Se strecură rapid în lift din care debarcă la etajul 3. Rămăşiţa unei raze de soare lumina anemic  holul. Umbrele aveau dinţi lungi şi ascuţiti.  Aruncă servieta pe masa de şedinţe.

– Radule! Eşti plecat de acasa? Cum ai permis mărirea numărului de acţiuni? Pierdem enorm!

– Stai puţin, ce e asta? ma iei la sigur!

– Atunci? Ce-i cu veştile astea? Partenerii noştri m-au sunat, sunt stresanţi!

Radu se ridică uşor de la masa de consiliu şi îi facu semn să îl urmeze.

Trecură prin jungla de plante exotice ce despărţea sala de şedinţe de zona birourilor managementului. In biroul lui Radu secretara aştepta răbdătoare să-i fie dictată minuta şedinţei. Şi-ar fi dorit să fie secretara lui Armand. Îşi ţuguie mental buzele sărutându-l. Râse în sinea ei şi le servi celor doi ceaiul negru de Ceylon.

Armand îl fixă cu privirea pe Radu şi îşi aprinse o Gitana. Fumul albăstriu se mişca ciudat, parcă sacadat…probabil doar o impresie.

–          Armand, ar fi trebuit să te prevenim…îmi cer iertare.

–          Despre ce să mă preveniţi? Chiar nu mai reprezint nimic aici? Am 20% din această companie…

–          Ştii bine că tu doar reprezinţi partea ta de acţionari….

–          Am înţeles, si ce s-a stabilit ?

–          Vom lichida businessul aici. Lansăm multe acţiuni….ştii procedura.

–          Bine, bine, am priceput, de acord….

Izbucniră amuzaţi amândoi. Daria tresări. Izbucnirile lui Armand o luau pe nepregătite de fiecare dată.



Anunțuri
21 comentarii leave one →
  1. Nina permalink
    28 Octombrie 2010 7:33 am

    Buna!
    De ce esti pesimist?
    Te-a dezamagit cineva?
    Trebuie sa lupti si s-o iei de la capat.

    • 28 Octombrie 2010 8:55 am

      Sunt pesimist free şi fiecare zi îmi aduce soarele ca dovadă.

  2. claudia permalink
    28 Octombrie 2010 10:09 am

    spatiile goale ar trebui sa te bucure,ai mai mult loc pentru tine,libertate de miscare neconditionata…cat despre vise,cred ca uneori mai bine asa,realitatea e dura si nu si-o permite oricine…cafeaua de dimi,mmm,stii ceva mai bun decat gustul ei intr-o dimineata linistita cu soare si priveliste minunata???

  3. Andrada permalink
    28 Octombrie 2010 10:37 am

    Si… in timp ce-ti bei cafeaua, povestea continua… spusa parca de cineva cu un glas soptit, abia deslusit….

  4. claudia permalink
    28 Octombrie 2010 12:10 pm

    stiu de departe,ca nu se apropie finalul…

  5. 28 Octombrie 2010 12:28 pm

    Tigaretele alea frantuzesti….hmm, as savura si eu, sa schimb aroma de mentolat !!! Fumul lor deseneaza imagini ale timpului trecut ,” parfum ” care iti bucura sufletul chiar si pt cateva minute………
    La cat mai multe evadari, traite insa in prezent, cu toate simturile !

    • 28 Octombrie 2010 1:24 pm

      Mais où sont les neiges d’antan? ca să fim asortaţi ţigărilor cu gust de Legiunea Străină……
      Scriu doar ceea ce am trăit deocamdată căci îmi este mai aproape de piele.

  6. Irina permalink
    30 Octombrie 2010 6:34 pm

    ….Diminetile sunt momentele acelea in care iti dai seama de ce a fost real si ce a fost mai putin din visul de peste noapte. E trist sa te gasesti intr-un pat gol, dar gandul tau iti confirma persoana pe care ti-o doresti alaturi. Totul are un gust dulce-amar, dar poate asta e cel mai „de gustat” gust…
    E octombrie si in fiecare dimineata gustul imi apare pe inima. Saraca de ea, e confuza. Ameninta ca bate mai tare, apoi parca vrea sa se opreasca. Octombrie… totul e confuz. Dar octombrie, iubesc…

    • 30 Octombrie 2010 6:52 pm

      da, sau ceea ce vrei sa „pastrezi” si ce nu….;)

  7. Ana permalink
    30 Octombrie 2010 8:10 pm

    Acest început de poveste îmi aminteşte cumva – nici eu nu ştiu cum, poate aerul comun de jurnal existenţial – de marele Gellu Naum:

    „Mi-am continuat drumul pe sub arborii înalţi, de-a lungul bulevardului pustiu. Rarii trecători se opreau miraţi să privească omul gol care sfida răcoarea aspră a nopţii, câteva femei mi-au spus nişte cuvinte de care am roşit şi mă gândeam la vecinii mei. Cunosc dragostea, iubesc libertatea.
    Oricum, adevărul este că mă îndrept spre casă, călcând uşor, respirând aerul pur. E şi o femeie acolo, femeia care mi-a surâs pe scară. Pesemne că o îngrijorează absenţa mea prelungită şi eu nu sunt cu nici o femeie, sunt singur, mereu singur, înfiorător de singur, şi mă îndrept spre casă…”

    • 30 Octombrie 2010 9:08 pm

      O femeie sensibila. Inainte era un pleonasm… 😉 nu ma lua in seama, mai si glumesc

  8. Ana permalink
    30 Octombrie 2010 9:48 pm

    Înainte, când? Pe vremea când bărbaţii plecau în lungi călătorii, razboaie, cruciade? Ei, bărbaţii… Să-i trimitem la loc, în epoca de piatră? Sau de bronz? (a medaliilor!?) Oricum au eşuat, rând pe rând între coapsele feminităţii… nu crezi?

    • 31 Octombrie 2010 10:59 am

      Este în zodia firescului să tot eşuăm între coapsele feminităţii. Ne aşteptaţi de la începuturile vieţii, vă cautăm tot de atunci…

  9. Ana permalink
    31 Octombrie 2010 11:56 am

    Să înţeleg că e un ritual, un ceremonial al aşteptării şi al căutării…?

    • 1 Noiembrie 2010 1:11 am

      Ritual al vieţii, practicat de la ivirea omului şi nicicând la îndemâna uitării. Dă-mi mâna si vino!

  10. Ana permalink
    3 Noiembrie 2010 11:13 am

    Dar am venit de muuuult… uite, iti ating usor podul palmei, te privesc si, cuminte, te intreb: Care-i prima ta amintire?

  11. 4 Noiembrie 2010 3:24 am

    uf, miros de tigara, am si uitat cum e… n-am mai fumat de prin mai 2007…
    Sunteti putin pierdut? 🙂

    • 4 Noiembrie 2010 9:02 am

      in americi s-a pierdut obiceiul fumatului ? nici eu nu (mai) fumez, le dau in schimb voie personajelor sa-si faca de cap…

  12. 5 Noiembrie 2010 2:21 am

    nu mi-ati raspuns la intrebare…

    • 5 Noiembrie 2010 10:32 am

      Radio Erevan ar fi raspuns : DA…. 😉

  13. 5 Noiembrie 2010 2:52 pm

    uite ceva ca sa te aline putin… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: