Skip to content

Devotament

5 Iulie 2013

petrecere absolut criminală. băutură, fete, atmosferă plină de senzualitate. mirosea a fân proaspăt cosit şi hormonii trecuseră de la vals la rock n’ roll. evaluam adunătura agitată stând pe un fotoliu confortabil având la îndemână vinul, ţigara şi cafeaua. nu trecu mult şi apăru roşcovanul. avea pantaloni reiaţi, camasa neagră, cizme de cowboy cu 3 numere mai mari şi o claie de par în neorânduială. venise cu o poftă nemăsurata. ar fi fumat 5 ţigări deodata şi ar fi băut direct din damigeană. s-a făcut absolut ţăndări. după care a vomat absolut artistic în centrul marelui covor din centrul încăperii. facea totul cu entuziasm din câte am observat. jetul a fost absolut magnific şi l-aş fi angajat pe loc in Exorcistul fără alte probe. am înhăţat la repezeala o tânăra cu par lung şi reţineri puţine şi ne-am dus în gradina….n-am uitat nici sticla de vin

anotimpurile s-au succedat rapid împreună cu petrecerile absolut aiurite la care am participat şi a venit momentul în care se împlinise anul de la petrecerea Exorcistului. am plecat plin de speranţă la acea petrecere. roşcovanul nu m-a dezamăgit. a sosit, a băut a fumat şi a vomat în acelaşi stil şi în acelaşi loc. eu am repetat figura cu tânăra cu par lung, grădina, etc.

din nou..chestia cu anotimpurile, etc.

apare finalmente roşcovanul şi face totul în aceeaşi manieră. nu cunosc mecanismele încâlcite ale minţii umane şi n-aş putea şti ce s-a petrecut pe acolo. oricum roşcovanul când a simţit că îi patinează ideile şi se apropie de momentul în care eliberează focurile de artificii a ieşit în grădină, s-a sprijinit de bara de bătut covoare pe care atârna covorul martir şi a vomat plin de entuziasm în centrul covorului.

Uneori, Tango

25 Aprilie 2013

Picture2După căldura toridă din timpul zilei sosirea amurgului părea să îmi răsplătească răbdarea. Am ieşit la o plimbare îndelung premeditată. Voiam să mă bucur de reveria serii. O încântare. Aleile mărginite de flori mici cu arome puternice îşi răspândeau fără echivoc parfumul inimitabil. Nici nu-mi dau seama cum am ajuns pe acel vaporaş transformat în restaurant cu un bun gust de netăgăduit. Chelnerul îmbrăcat ca acum 100 ani, atmosfera liniştită, bunul simţ ce îl îndemnase să-mi livreze prompt pe masa sticla de Tokay şi cele două pahare făcându-se apoi nevăzut mă plasaseră în cea mai buna stare posibilă. Chelnerul turnase vin în ambele pahare presupunând în mod greşit că aştept pe cineva.

Degustam Tokay-ul privind peste Dunăre.  Mi-am răsucit o ţigară dozată pe gustul meu cu tutun ce mirosea exact ca acela ce îl fuma bunicul meu şi fumul albăstriu mă învălui pentru o secundă. Brusc am conştientizat şi faptul că pe vas începuse să se adune lume, de fapt nici nu mai erau mese libere.

Lumini discrete de tablou de bord iluminau ringul de dans spre care deja se îndreptau două perechi. Lângă balustradă am zărit silueta fină a unei femei. Fuma, privind Dunărea ce se prelingea fără grabă în jurul nostru. Nu îi puteam observa decât profilul. Îi simţisem privirea, totuşi nu o puteam desluşi prea bine. M-am întins spre sticla de vin. Un miros ameţitor de piele dulce şi parfum floral mă făcu să ridic privirea. Femeia necunoscută mă privea întrebător. Ochii verzi puţin oblici şi gura cu buza de jos mult mai groasă îi dădeau un aer de fetiţă bosumflată.

Am ridicat paharul, l-a ridicat şi ea. Vinul îi înroşi buzele. Zâmbi şi mă întrebă ceva râzând. I-am răspuns cu aplomb şi îmi întinse mâna. Ne-am îndreptat spre ringul de dans mână în mână. Plutea ca o frunză ar fi trebuit să spun. De fapt dansa atât de bine şi se mişca atât de senzual încât mă mişcam vrând nevrând în ritmul stabilit de ea. Aproape că îmi admiram evoluţia pe ringul de dans ca şi cum mă priveam de undeva din afara. Îmi surprindeam elemente ce nu credeam vreodată să le leg de persoana mea. Nu eram un împiedicat dar nici vreun dansator de clasă. Ritmurile lente, cele rapide, paşii, tempo-ul, totul mi se oferea cu o uşurinţă genială. Tango-ul îl percepeam acum apoteotic. O extraordinară legătura între doi parteneri, yin şi yang delectabil, plin de promisiuni fără false pudori. Femeie şi bărbat în paşi ai amorului împărtăşit. Era atât de intens autentic cât şi excesiv de teatral.

Se pare că devenisem atracţia serii. Simţeam aprecierea şi curiozitatea decentă a clienţilor din restaurant. Am revenit la masă….

Am plecat din restaurant înlănţuiţi. Un uşor tremur o cuprinsese pe partenera mea, frumoasa necunoscută. Mergeam cu paşi grăbiţi spre o destinaţie neştiută mie. Felinarele de pe marginea drumului aruncau o lumină palidă pe macadam. O poartă înaltă neagră cu un blazon complicat se deschise uşor în faţa noastră şi am ajuns pe o alee îngustă. La capătul acesteia o casă cu coloane înalte albe având toate ferestrele luminate în diverse culori. Cum am ajuns pe treptele de la intrare uşa s-a deschis cu putere şi un pitic îmbrăcat în majordom plin de fireturi aurii şi cu o bonetă marinărească trasă pe o parte şmechereşte ne zâmbi larg. Părea foarte bucuros de sosirea noastră. Deloc surprins, ba din contră părea că ştia că vom veni. Îşi scoase sabia de la brâu şi bătu un pas de defilare rigid, îi sărută mânerul, făcu o plecăciune şi o tumbă apoi dispăru în spatele intrării. O secundă mi se păru că văd coarnele unui ţap ieşind din spatele uşii dar se ivi faţa schimonosită într-un zâmbet a piticului ce ţinea de mâner făcând gesturi largi invitându-ne să intrăm. Am pătruns în interiorul casei înveseliţi de primire.

O veritabilă petrecere era în toi. Navigând printre dansatori, mese, scaune, fotolii şi alte obstacole nenominalizabile, câteva fete realizau o adevărată acrobaţie cu tăvile încărcate de pahare. Una din fete ajunse lângă noi şi ne îmbie să luăm un pahar. Căldura alcoolului mă învălui şi îmi luă din senzaţia că sunt un străin venit pe uşa din spate.

De la vest la est si viceversa

25 Aprilie 2013

trench1Îşi flutură parul lung şi ondulat. O mireasmă de fân proaspăt cosit se răspândi în jurul ei. Suplă cu un mers uşor nervos veni şi mă sărută uşor pe buze. Am luat-o de mijloc şi i-am înşurubat un sărut apăsat cu percuţie sublinguală. Ca un adevărat cameleon. Mă strânse uşor de mâna înfigându-şi unghiile în palma mea. Am plecat din colţul intersecţiei unde ne întâlnisem. Ne plimbam fără ţel schimbând impresii despre mai nimic şi orice. După o jumătate de oră ne-am aşezat pe o bancă într-un mic parc. Era pe la mijlocul toamnei şi încă nu era prea frig. Am atins-o uşor pe gât şi am sărutat-o. Mi-a luat mâna şi mi-a ascuns-o între sâni. Poziţia era incomoda. Era mai confortabil de mi-ar fi stat pe genunchi. Nu s-a opus. S-a aşezat pe genunchii mei şi mi-am replasat mâna unde hotărâsem ca era locul ei. Tot nu era suficient de comod aşa că a trebuit sa-şi desfacă picioarele şi să mă încalece. În 10 minuţele înaintasem de la o poziţie absolut decentă la una ce presupunea pângărirea  tuturor idealurilor comuniste ale lui Vasile Roaită şi a sirenei  lui.

Trench-urile noastre se învălmăşiseră de-a binelea ! De-aş fi fost fizician aş fi spus că ne apropiem de un final exploziv iar de aş mai fi fost călăuzit de raţiune mi-aş fi amintit că suntem într-un parc… cum niciuna din cele două nu era mai urgentă decât ce făceam noi atunci am continuat. După cum umblă vorba, în creştinism, se pare că am avea la dispoziţie nouă Ceruri. Ei bine noi le-am urcat pe toate în aceea zi. Ce-i drept poate că la ultimul etaj era mai bine să existe o cameră, mă rog, ceva închis.

Un miliţian, doi soldaţi şi o babă rostogoleau nişte ochi roşii, bulbucaţi ca nişte opale într-un sipet căptuşit cu catifea roşie. Doar cu zâmbete le-am răspuns şi am plecat netezindu-ne din mers hainele. Am realizat brusc perfecta complementariate a urcării celor nouă ceruri din creştinism faţă-n faţă cu coborârea celor nouă trepte din islam. Tot ceea ce urcă finalmente va coborî. Bine că n-am căzut !

ENGLISH VERSION

She waved her long, curly hair and a fragrance of freshly cut hay spread all around her. Slender as she was, she walked up to me with slightly nervous steps and she gently kissed my lips. I grabbed her by her waist and my lips so deeply tied a kiss on hers, with a sublingual percussion. Like a true chameleon. She slightly held my hand, dabbing at my palm with her fingernails. We left the crossroads corner where we had met. We were walking aimlessly, exchanging impressions about nothing and anything. Half an hour later we sat down on a bench, in a small park. It was the middle of autumn, not too cold though. I touched her neck slightly and I kissed her. She took my hand and hid it between her breasts. Such inconvenient pose! Had she sat down on my lap, it would have been more comfortable. She did not oppose. She chaired herself on my knees and I placed my hand again in the place we had both decided it belonged to. Still it was not comfortable enough, so she had to open her legs and ride me. Within 10 minutes we had moved forward from an absolutely decent pose to one that involved the defilement of all communist ideals of Vasile Roaita and his horn.

Our trench coats had fully gone haywire! Had I been a physicist, I would have said we were getting closer to an explosive ending and if I had been guided by some reason, then I would have reminded myself that we were in a park……but, as neither of the thoughts was burning as deeply as what we were doing, we went on. As the story goes about the Christian world, it looks like we have nine Heavens left to our hand. Well, that day we were high up in all of them. Frankly, at the highest level it should have been better if we could find a room, or at least something enclosed.

A policeman, two soldiers and an old woman were all rolling their red, protruding eyes like opals in a red velvet coated coffer. It was only our smiles that replied to them before we left, smoothing our clothes while we rose to go.

I suddenly became aware of the perfect complementarity of climbing up the nine Christian Heavens versus going down the nine Islamic steps. Everything that goes high will ultimately go down. Thank God we did not fall!

Que

15 Septembrie 2012

Zâmbea, simplu, cu o nobleţe înnăscută. Era ca un un continent poaspăt ieşit din ocean ce aşteptă să fie descoperit. Ei, nu chiar ca un continent. Şoldurile uşor arcuite, picioare un pic musculoase şi sânii generoşi umbriţi de arama părului unduind erau imaginea unei feminităţi ce nu se livrează în rate. O priveam printre gene într-o dimineaţă de primăvară. Se admira în oglindă şi razele proaspete ale noii zile surâdeau împreună cu ea.

Luă ochelarii de pe masă, privi prin lentile lor de la distanţă ca apoi să şi-i aşeze cu un bobârnac la locul potrivit.

Nici nu e nevoie de mai mult….Que pasa?

Automatique

19 Februarie 2012

….

– Ştii, te-am creat dintr-un vis al meu…

Ea îl privi surprinsă. Ochii verzi mari de o limpezime nemaivăzută îl cercetară un pic absenţi.

– Noapte de noapte îţi visam corpul perfect, părul roşcat şi ochii verzi. Îi conştientizam fără să îi cunosc. Te “urmăream” în fiecare vis. Voiam să iţi văd faţa, să te pot cunoaşte…

Se roti în pat arcuindu-şi spinarea ca o pisică, ascultându-i melopeea verbală cu o plăcere nedisimulată. Îşi mişcă încântată degetele picioarelor şi zâmbi încântată ca o fetiţă.

– De fiecare dată îmi scăpai cumva…Aşteptam noaptea cu nerăbdarea îndrăgostitului…sentimente nedesluşite mă ….

Corinne se ridică din pat şi păşi în vârful picioarelor, se apropie de oglindă continuând să zâmbească.

– …..măcinau zi şi noapte.

Îşi pieptănă părul lung cu mişcări line. Îl mângâie uşor pe umăr şi el îi răspunse printr-un zâmbet fin conturat. Se comportau ca nişte îndrăgostiţi, încântaţi permanent de prezenţa celuilalt.

Ieşi iute de la duş şi se îmbrăcă foarte rapid. Nici măcar nu privi oglinda. Ieşi în stradă şi privi instinctiv la fereastra dormitorului lor.  Îşi făcură semn cu mâna ca de obicei. Corinne lucra mai mereu de acasă în ultimul timp.

Ca suffit !

24 Ianuarie 2012

Ilarie se trezi de dimineaţă, foarte de dimineaţă. Ceva la marginea conştiinţei pulsa ameninţător. Un zgomot puternic îl puse pe fugă. În timp ce se târa spre closet îl ajunse din urma mirosul pestilenţial de cufureală. Frigul domnea în casa lui Ilarie şi de aceea e scuzabil faptul că deşi cu premeditare îşi slăbise şnurul de la pantaloni se aşezase relaxat pe budă cu ziarul în mână uitase pasămite de chiloţi. Ce-i drept încă nu îşi revenise de la petrecerea din ajun.

O umbră ciudată se profilă pe perete. Pe Ilarie îl apucă sughiţul de emoţie. Zdupăieli înfundate şi în faţa ochilor îi apăru Lenka. Chelneriţa de la bomba unde avusese loc petrecerea. Şi cuvântul dihanie era palid pentru a o descrie. Delirul unui drogat. Laţele lungi şi cârlionţate. Botul violaceu şi faţa parcă desprinsă din paginile unui dermatolog îţi dădeau halucinaţii. Vertitabilă balerină de cârnăţărie. Arăta ca un purcel învăţat să mergă pe labele din spate.

–          Hâc ! apucă să mai zică Ilarie. Doamne ! am promis că o tai şi o dau la raţe dacă o fac iar lată cu vreo mutantă de asta.

Se şi văzu trecând la acţiune. Topor sau ghilotină, era dilema. Ghilotina ar fi înnobilat actul. Nici măcăr Robespierre n-a cârtit. Mergea ca teleghidat către eşafod. Picioarele îi erau de ceară şi totuşi începu să urce scara în duruit ameninţător de tobe…

Şi cum delira el aşa se trezi brusc. Se şterse de transpiraţia firească după un asemenea vis cumplit şi dădu să se rostogolească din pat. Ceva monstrous, fetid şi sforăitor îi bloca drumul….

Roaba

1 Ianuarie 2012

Avea capul rotund ca o minge! Vice versa era valabilă în cazul de faţă. Se învârti perfect inutil prin încăpere. Ideile i se plimbau prin cap ca maşinile printr-o intersecţie nesemaforizată. Era un carnagiu.

Îi plăcea să zbiere cântat cu iz de blasfemie la subordonaţi. O reminescenţă de când ameninţa cu focul Gheenei băbuţele ce veneau la slujba zilnică. Era un proces complex cu autofocus şi schimbator integrat de debit.

Sentimentul de putere nu-l mai părăsise de atunci. Mai avusese câteva sincope… ca atunci când îşi rupsese un picior sărind pe geam în puterea nopţii de la o enoriaşă al cărui soţ n-avea nimic din blândeţea unui adevărat creştin. N-ar fi întors obrazul pentru nimic în lume. Ce-i drept dacă ar fi “întors obrazul” el oricum n-ar mai fi fost în stare să profite cu piciorul rupt.

Ieşi abrupt din încăpere. Mergea iute repetând la nesfârşit trei cuvinte : “impozitarea mormintelor” şi “TVA”. Le rostea şuierat aproape împreunate încât nici cel mai bătrân om din lume nu le-ar mai fi deosebit între ele. Se împiedică în sutană şi se auzi surpins zicând: A dracu’ fustă !.

Se îmbătase dis de dimineaţă la o înmormântare a unei doamne în vârstă şi de atunci toate îi merseseră anapoda. Se avântase cu voce cântată şi cu ochii în decolteul unei domnişoare cu o bluză subţire, aproape transparentă cu desene de prost gust ce se mula aproape perfect pe bustul acesteia şi pierduse controlul slujbei. Se referea la decedată când cu “..robul lui Dumnezeu” când cu “..roaba lui Dumnezeu” atrăgând privirile severe ale diaconului care parcă pentru a-l sfida îl corecta de fiecare data.

Pusese capac la toate când preocupat de domnişoara ce-i trezise interesul, crezând că are de a face cu un alt preot rugase pe un inginer ce purta ce-i drept cioc “dă şi tu prin colţurile alea” oferindu-i în acest scop găletuşa cu agheasmă.

Partea proastă era că nu-şi mai amintea mai nimic în afară de : “impozitarea mormintelor” şi “TVA”.