- Ştii, te-am creat dintr-un vis al meu…

Ea îl privi surprinsă. Ochii verzi mari de o limpezime nemaivăzută îl cercetară un pic absenţi.

- Noapte de noapte îţi visam corpul perfect, părul roşcat şi ochii verzi. Îi conştientizam fără să îi cunosc. Te “urmăream” în fiecare vis. Voiam să iţi văd faţa, să te pot cunoaşte…

Se roti în pat arcuindu-şi spinarea ca o pisică, ascultându-i melopeea verbală cu o plăcere nedisimulată. Îşi mişcă încântată degetele picioarelor şi zâmbi încântată ca o fetiţă.

- De fiecare dată îmi scăpai cumva…Aşteptam noaptea cu nerăbdarea îndrăgostitului…sentimente nedesluşite mă ….

Corinne se ridică din pat şi păşi în vârful picioarelor, se apropie de oglindă continuând să zâmbească.

- …..măcinau zi şi noapte.

Îşi pieptănă părul lung cu mişcări line. Îl mângâie uşor pe umăr şi el îi răspunse printr-un zâmbet fin conturat. Se comportau ca nişte îndrăgostiţi, încântaţi permanent de prezenţa celuilalt.

Ieşi iute de la duş şi se îmbrăcă foarte rapid. Nici măcar nu privi oglinda. Ieşi în stradă şi privi instinctiv la fereastra dormitorului lor.  Îşi făcură semn cu mâna ca de obicei. Corinne lucra mai mereu de acasă în ultimul timp.

Ţi-s bucile frumoase ca două fenomene
Cereşti ce se întîmplă o dată-ntr-un mileniu,
Pe hărţile stelare ţi le-a-nsemnat alene
Cu mîna lui buimacă de pofte dulci un geniu.
Şi sînii ţi-s cu piscul în nori cînd stai pe spate
Întinsă în grădina din dosul casei vechi.
Picioare lungi, în carne de trandafir lucrate,
Crăceşti, semeaţă nimfă, pînă la şapte leghi!
Şi-n pizda ta se-adună toţi fluturii din lume,
Bolnavi să-ţi soarbă-n trompe nectarul ce-l secreţi,
Ţi-o-mpotmoleşte roua, şi-o bate-n groase brume
O toamnă-mbolnăvită de-albeaţă pe pereţi.
Ci eu, să te cutremur, îţi picur din ibricul
Cel falnic de alamă, cu ceai rusesc, lindicul!

O umbră ciudată se profilă pe perete. Pe Ilarie îl apucă sughiţul de emoţie. Zdupăieli înfundate şi în faţa ochilor îi apăru Lenka. Chelneriţa de la bomba unde avusese loc petrecerea. Şi cuvântul dihanie era palid pentru a o descrie. Delirul unui drogat. Laţele lungi şi cârlionţate. Botul violaceu şi faţa parcă desprinsă din paginile unui dermatolog îţi dădeau halucinaţii. Vertitabilă balerină de cârnăţărie. Arăta ca un purcel învăţat să mergă pe labele din spate. Graţioasă ce să mai vorbim.

Vindecat subit de sughiţ Ilarie se şterse prin partea locului cu ziarul local şi plin de bune intenţii îşi trase pantalonii.

-          Nebunatecule ! M-ai călărit toată noaptea. Armăsarule ! Aş fi crezut că sunt pe o trambulină nu alta !

-          Hâc ! apucă să mai zică Ilarie. Doamne ! am promis că o tai şi o dau la raţe dacă o fac iar lată cu vreo mutantă de asta.

Se şi văzu trecând la acţiune. Topor sau ghilotină, era dilema. Ghilotina ar fi înnobilat actul. Nici măcăr Robespierre n-a cârtit. Mergea ca teleghidat către eşafod. Picioarele îi erau de ceară şi totuşi începu să urce scara în duruit ameninţător de tobe…

Şi cum delira el aşa se trezi brusc. Se şterse de transpiraţia firească după un asemenea vis cumplit şi dădu să se rostogolească din pat. Ceva monstrous, fetid şi sforăitor îi bloca drumul.

Hâc, Lenka !

O veritabilă petrecere era în toi. Navigând printre dansatori, mese, scaune, fotolii şi alte obstacole nenomnializabile, câteva fete realizau o adevărată acrobaţie cu tăvile încărcate de pahare. Una din fete ajunse lângă noi şi ne îmbie să luăm câte un pahar. Căldura alcoolului mă învălui şi îmi luă din senzaţia că sunt un străin venit pe uşa din spate.

Scrisa de Ion-Vântură-Ţară, în Iaşi, la 22 octombrie 1876 şi dedicată caracudei din Junimea îmbătrânită în zile rele, la prilejul aniversarii a treisprezecea, numărul dracului.

Amu cică era într-un sat un ţăran. Şi ţăranul acela a eşit odată în ţarină să samene nişte păpuşoi. Şi cum semăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treaca pe-acolo Hristos şi cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tace molcum şi să-şi caute de drum?
- Da ce semeni acolo, om bun, întrebă el.
- Ia, nişte pule semăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie.
- Pule ai zis că semeni, pule să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind semănătura din treacat cu amândouă mâinile, şi apoi se tot duse în drumul său cu Sf. Petrea, care nu-şi putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au eşit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul aşa de buruenos.
Ţăranul, după ce mântui de semanat se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăşitului a venit de a prăşit păpuşoii după rânduiala şi iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce sa vadă? În loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drăgăleţe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răsbelite!…
- Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncuşoara mea de toată vara, zice ţăranul, scărpinându-se în cap şi trântind cuşma de pământ cât ce putu. Asta n-am paţit-o de când m-a facut mama… ‘tu-i maţele aerului! – Ei, ei! Amu ce-i de facut? – ‘Tu-i-aş descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură.
Şi cum şedea ţăranul uimit, numai iaca ce trecea pe-acolo un potâng de babă.
- Buna-vremea, om bun, zise ea.
- Sa-mi bag genunchiul în vâjoiul cui ştiu eu, mătuşă, zise ţăranul îndrăcit de năcaz…
- Dar ce, Doamne iartă-mă eşti aşa măscărăgios, măi omule, zise baba posomorâtă. Nu ţi-i oarecum să vorbeşti aşa, de faţă cu o bătrâna ca mine?
- D-apoi cum să mai vorbesc şi eu, mătuşă, când vezi cum ş-a făcut Dumnezeu râs de muncuşoara mea. Da’, la sărăciea în care mă găsesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, ş-apoi mai zi şi dumneata dacă ai ce…
Când se uită baba pe ogor, îşi pune mâinile în cap de ce vede… pule şi iar pule, belite şi răsbelite, în toate părţile.
- Vai de mine şi de mine, nepoate! Asta încă-i una.
- Ba dac-ar fi numai una, ce ţi-ar fi, mătuşă! Dar asa sunt sute şi mii de mii, în cur să le ţii!.. ‘Tu-i aşa şi pe dincolo că nu ştiu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altceva.
- Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule…. De unde ştii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?
- Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici duşmanilor mei, mătuşă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăţie ca asta – să mănânci pule în loc de păpuşoi! Ia învaţă-mă şi dumneata ce să fac? căci pe mine nu mă mai ajunge capul.
Stă ea baba oleacă pe gânduri si apoi zice:
- Nepoate, eu te-aş învăta ce să faci ca să te desfaci de dânsele răpede – răpede şi să scoţi bani înzăcit şi însutit decât pe păpuşoi, dar ce mi-i da?
- Ce spui, mătuşă? Învaţă-mă, că ţ-oiu da ce mi-i cere şi un vrav de pule pe deasupra…
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima… căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea aşa de zdravene şi bârzoete…
- Apoi eaca ce să faci, nepoate: încarcă-le în car şi le du la târg că ai să le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul să te mănânce, acum trebue să las ruşinea la o parte şi să te învăt cum ai să înveţi pe cumpărători a le întrebuinţa.
- Că bine zici, mătuşă, ia spune-mi, rogu-te!
- Când a fi să le vie dor de pulă, s-o şuere cum şueri oile la strungă… şi atunci, numai să-ţi poată curul… Iară când s-ar sătura de ea, să zică: ho! ho! haram nesăţios. Şi atunci pe loc se moae şi te descotoroseşti de dânsa.
Si drept dovada, baba îsi înfasca o matragana, care era mai mare, de pe un strujan, si începe s-o pue în lucrare cum se cade…
Taranul a încremenit, când a mai vazut si asta…
- Dar de unde ai aflat mestesugul ista? matusa, zise el cu mierare.
- Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am taiat lemne… Nu ma mai întreba cum, si zi bogdaprosti ca t-am deschis ochii ce sa faci…
Taranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i fagaduise, apoi se duce acasa, îsi pune scoartele la car si-l înfunda bine, înjuga boii, se întoarce la ogor încarca un car zdravan de pule – si la târg, baete, cu dânsele la vânzare.
- Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupânese mari…
O cucoana vaduva, auzind asa vorbe din gura taranului, trimite o slujnica sa-l cheme la dânsa ca sa-i dea un colb…
Slujnica se duce si cheama pe taran. Si cum vine taranul, cucoana îl si ia la trei parale, zicând:
- Dar bine, mai tarane, ce porcarii spui pe lânga cerdacul meu, ca te manânca mama dracului! Acus te pun la scara si-ti trag o batae, de te-or duce cu cerga acasa… Înteles-ai?
- Apoi, da’, milostiva cucoana, zise taranul scarpinându-se în cap. Sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat Dumnezeu si le-am adus si noi la târg, sa vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, ca ne manânca si pe noi o multime de angarii si de nevoi de tot felul…
- Mai, tarane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fata cu mine?
- Ba fereasca Dumnezeu, cinstita cucoana, vorbesc vorbe sanatoase, saracul de mine! Iaca sa va aduc una ca s-o vedeti, daca nu ma credeti…”Tu-i-as praznicul cui le-a plamadit, ca m-a facut sa intru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea daca-ar fi de partea femeeasca, le-as tine pentru mine, dar asa…”
Si odata se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dânsa deadreptul în casa la cucoana.
- Iaca, cucoana, saga-ti pare dumitale asta? acum pe ce s-a dus munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata ma mai înghii si cu batae, ca pesemne nu-s eu destul de batut de Dumnezeu! “Tu-i-as patruzecile cui stiu eu sa-i fut, ca au început a ma lua lumea de nebun…”
Cucoana vedea acum ca taranul are dreptate, si se face a se uita într-o parte, dar tot tragea cu coada ochiului si la cinstita pula din când în când.
- Bata-te focul sa te bata, mai tarane, ca ticalos mai esti!… S-apoi cum s-ar face ca s-o poata cineva întrebuinta, când ar vre? Nu-i vorba, ca mie una nu-mi face trebuinta. Dar tare ma mier si eu de asa comedie!…
- Cum sa se face, cucoana! Sa ierte cinstita fata a dumneavoastra ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o sueri de câteva ori, cum sueram noi oile la strunga, s-apoi atunci, tine-te la frecus – cât ce-i pute, ca las’ daca m-a da de rusine. Iara când te-i multimi si-i vrea sa te lese de frecus, sa strigi la dânsa: ho! ho! haram nesatios! Si atunci îndata numai ce-o vezi ca se trage înapoi frumos, ca serpele la lapte dulce… Si pe urma, de câte ori ti se scoala… tot asa sa faci. Si daca nu te-i multami, atunci sa ma blastemi pe mine.
- Bata-te pustiea sa te bata, mojic mascaragios, c-al dracului mai esti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa… Ia iesi oleaca afara din odae, s-apoi te-oiu chema eu acus, ca avem oleaca treaba…
Taranul tace molcum si ese. Iara cucoana, drept cercare, începe a suera natarânga, si atunci cinstita pula face zbârc! în pizda cucoanei! Vorba ceea: gaina batrâna nu se sparie de pula groasa.
Sedea, sarmana, cum sede mielul la tâta oaei, pâna ce se satura de supt. Cucoana era de cele mai tartose!
Strâmta-n p***a, tare-n sele,
Crasca pula din masele
Ca-i cam iute la otele!
În sfârsit dupa ce s-a saturat cucoana bine, apoi zice încetisor: ho! ho! haram nesatios! pula atunci pe loc s-a muiet si foflenchiu! cade jos… Cucoana îndata o radica cu mare sfintenie si o pupa drept în bot… Apoi striga pe taran în casa si luându-l cam pe departe, zice:
- Si cam cum s-a întâmplat de ai tu blastamatii de-aiste, mai tarane?
- Cum sa se-ntâmple, cucoana? Ia mai asta primavara, samanând papusoi în tarina, a adus dracul – ca mai bine n-oiu zice – doi oameni pe acolo. Si unul din ei m-a întrebat: ce seman? Eu nu-mi stapânesc gura? M-a împins pacatul sa raspund în ciuda ca pule seman, sa iertati dumneavoastra! Si atunci el pocit la gura sau naiba îl mai stie cum a fost, a blagoslovit cu amândoua mânile spre ogorul meu din treacat, zicând: “Pule sa dea Dumnezeu sa se faca”. Si cum vedeti dumneavoastra, pule s-au facut, fara stirea lui Dumnezeu. Si pula mea si trei bani, s-o caruta de jidani, sa ierte cinstita fata dumneavoastra.
- Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume!
- Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheama, cum hasta pula sa le mai zicem?
- Mai omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfântul Petru? Ca numai ei sunt asa facatori de minuni…
- D-apoi, da, cucoana, mai stiu eu cine sa fi fost? Dumnezeu ori dracul, sa-i bag in pchizda mâne-sa, ca mai bine nu le-oiu zice, sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ca stiu ca mi-a facut-o buna…
- Daca-i asa cum spui tu, mai tarane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. Si de-aceea, hai sa-ti cumpar si eu una, spre aducere aminte de anul când s-au facut pe ogoara de cele care spui tu… ca dupa mine aista-i semn de belsug.
- Pule, vrei sa zici, cucoana.
- De-acelea, mânca-le-ai sa le manânci, ca mult le mai porti prin gura.
- Apoi da, dac-asa ni-i deprinsa gura, ce sa facem? Iertati si dumneavoastra! Dar si dac-a fi dupa vorba dumitale, cucoana, apoi mult stau eu si ma mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el alta treaba decât numai se-apuce de facut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iarta-ma, dar pulos trebuie sa mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult pulele! Însa mai stii pacatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoana. Poate a vrut Dumnezeu sa se cace cu bani în punga mea, ca de mult sade pustie – franta de para n-am la sufletul meu. – Ei, ce zici, cucoana, iei-ti una ori ba? – ca ma prea întârziu cu iarmarocul.
- Apoi ce mi-i cere tu pe scârnavia asta, zise cucoana, facându-se ca i-i greata oarecum… Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebueste.
- Apoi ce sa-ti cer, cinstita cucoana! Ca sa nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capat si pace buna.
- Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii ca esti de duh, mai tarane!
- Apoi, da, cucoana, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-am prasit atât amar de pule, si le-am adus în halul ista, cum le vezi… si daca de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la tarance de-a noastre ti-ai gasit sa ma pricopsesc? Ca ele ar voi sa le dai cate-o testea de pule de-o para si câte-un vraf pe deasupra… Asa-i la noi la tarani, baga-mi-as, Doamne iarta-ma, sa-mi bag! Sa iertati de vorba ceea proasta!…
- Mai, tarane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns?
- Nici o letcae mai putin, cucoana.
- Patru sute, mai.
- Nu se poate, cucoana.
- Nici 450?
- Ba nici 499 de lei si 39 parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoana, pentru 50 de lei. Fa-mi încaltea o saftea sa nu mai stea c-ai sa ai bunatate de pula, de mi-i pomeni, si mi-i îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastra…
- Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva sa te obraznicesti sa spui cuiva ca mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tau e dracul. Înteles-ai?
- A… ra! cucoana, d-apoi eu grija asta o am, pacatele mele?
În sfârsit, cucoana da 500 de lei, îsi ie pula – si taranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui sa vânda cum a puté si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreaba.
Dar ce mai atâta vorba. Cum s-a dus taranul, cucoana cea pasnita si spasita face o cutie de argint poleita cu aur, împodoleste sfânta pula în bumbac, stropit cu arome, o asaza s-o încue în cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheea la sine, si când îi venea haghitele se aseza gospodareste pe treaba, îsi astâmpara pofta, si ca mai ba sa-i duca dorul, sau sa umble pe apucate, ca pâna atunci. Se închipuluise biata cucoana câte se poate de bine pentru batrânete…
Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe mosia cucoanei s-o roaga de toti Dumnezeii sa-i boteze un copil. Cucoana, ca sa nu strice hatârul popei, pune caii la caruta si se duce cu dânsul în sat sa-i boteze. Si dupa ce-i boteaza copilul, ramâne la popa la masa în acea zi. Si la masa lua si cucoana mai mult un paharut doua de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luati-l macar pâna la brâul preotesei, ba, atâta rau sa fie! – pe cucoana o ia vinul de cap, si pe loc îi si vine pofta de pula… Ei! Ei! ce-i de facut? Da cucoana sa se duca acasa, popa si cu preoteasa n-o lasa.
- Ai sa mâi la noi în asta noapte, cumatrita, zisera ei, ca doar nu-ti plâng copiii acasa.
În sfârsit, cucoana scapara de dor de pula…
- Cumatre parinte, zise ea de la o vreme: daca nu ma lasati sa ma duc, tine cheea asta, si fa bine sfintia ta de te du acasa la mine, deschide ladoiul de lânga patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint si mi-o ada-ncoace, ca-mi trebuie ceva dintr-însa: chitibusuri de-a noastre, stii, cum îi treaba femeilor…
Popa, chitind ca-s niste daruri pentru preuteasa, pe data si porneste calare.
Si ajungând pe la ameaza, în mijlocul verii, si da inima din popa de caldura. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei paduri, sta la umbra unui copac pletos sa se racoreasca oleaca. Si cum sta de se racorea, îi da dracul în gând sa umble în cutie si sa vada ce-i acolo? Suceste el cutiea, o învârteste si nu stiu cum face c-o deschide. Si când se uita înauntru, ce sa vada? Vede coscogemite mascara, învelita în bumbac stropit cu aromate… Atunci popa cuprins de mierare, începe a suera. Si cum se mira el suerând, pula face zmârc! în curul popei… Popa atunci începe a racni si zice: Doamne, izbaveste-ma de vrajmas! Nu lasa pre robul tau de batjocora diavolului! Ca tie unuia am slujit si afara de tine pre altul nu stiu. Dar toate erau în zadar. În sfârsit, daca vede popa si vede ca nu mai este scapare, scoate bârnetul de la izmene si cu un capat îl leaga de copac,iar cu celalalt capat de bârnet, leaga pula cum poate, si unde nu începe popa a se smuci si a cotigi în toate partile, cum se smucesc boii la tânjala, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roaga el popa, racneste el popa, cârneste el, popa, dar nu-i nadejde de scapare, c-o dat peste pula mare.
În sfârsit oleaca de nu era sa iasa sufletul din popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vaca, pe care o palise strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul sa-l zdrobeasca. Atunci popa, de spaima, începe a striga desnadajduit: ho! ho! haram, mânca-te-ar lupchii sa te manânce! Vaca da în laturi si atunci numai eaca si pula ese din curul popei!… Si când se vede popa scapat, o si croieste la fuga prin padure ca un nebun, lasând si cal si cutie si bârnet si preuteasa si cucoana si tot, si se va mai duce în toata lumea. Si dus a ramas si pâna în ziulica de astazi.

Îi plăcea să zbiere cântat cu iz de blasfemie la subordonaţi. O reminescenţă de când ameninţa cu focul Gheenei băbuţele ce veneau la slujba zilnică. Era un proces complex cu autofocus şi schimbator integrat de debit.

Sentimentul de putere nu-l mai părăsise de atunci. Mai avusese câteva sincope… ca atunci când îşi rupsese un picior sărind pe geam în puterea nopţii de la o enoriaşă al cărui soţ n-avea nimic din blândeţea unui adevărat creştin. N-ar fi întors obrazul pentru nimic în lume. Ce-i drept dacă ar fi “întors obrazul” el oricum n-ar mai fi fost în stare să profite cu piciorul rupt.

Ieşi abrupt din încăpere. Mergea iute repetând la nesfârşit trei cuvinte : “impozitarea mormintelor” şi “TVA”. Le rostea şuierat aproape împreunate încât nici cel mai bătrân om din lume nu le-ar mai fi deosebit între ele. Se împiedică în sutană şi se auzi surpins zicând: A dracu’ fustă !.

Se îmbătase dis de dimineaţă la o înmormântare a unei doamne în vârstă şi de atunci toate îi merseseră anapoda. Se avântase cu voce cântată şi cu ochii în decolteul unei domnişoare cu o bluză subţire, aproape transparentă cu desene de prost gust ce se mula aproape perfect pe bustul acesteia şi pierduse controlul slujbei. Se referea la decedată când cu “..robul lui Dumnezeu” când cu “..roaba lui Dumnezeu” atrăgând privirile severe ale diaconului care parcă pentru a-l sfida îl corecta de fiecare data.

Pusese capac la toate când preocupat de domnişoara ce-i trezise interesul, crezând că are de a face cu un alt preot rugase pe un inginer ce purta ce-i drept cioc “dă şi tu prin colţurile alea” oferindu-i în acest scop găletuşa cu agheasmă.

Partea proastă era că nu-şi mai amintea mai nimic în afară de : “impozitarea mormintelor” şi “TVA”.

-Ştii, semnul acela…Samaeh, nu mă aşteptam să il văd vreodată deşi uneori îmi bântuie conştiinţa. Tătăl meu era preocupat de alchimie, necromanţie … uitandu-mă în însemnările lui am început să cunosc unele semne şi simboluri ale alchimiştilor.

- Ai auzit vreodata de Cabală?

- Nu aş putea da o definiţie i-am spus.

- La suprafaţă pare să fie doar un limbaj al iniţiaţilor şi mulţi au fost mândri de a-l stăpâni. Îşi închipuie că la capătul căutărilor lor îl vor găsi pe Dumnezeu. De aproape 6000 ani îl caută în acest fel păstrându-şi încredera…generaţie după generaţie iar şi iar, neosteniţi.

Aici Vivien se opri brusc şi zise şi îmi spuse :

- Hai  la masă.

Am mărit pasul şi în 10 minute am ajuns la cantină. Am mâncat în linişte şi am plecat spre sala de lectură, Vivien s-a întors în camera sub pretextul unui subite dureri de cap.

***

Creatura se trezi brusc dintr-un somn adânc. Visele îi fuseseră populate de scurte  secvenţe când se hrănea frenetic. Se întinse în culcuşul ei. Simţea clocotul noii vieţi de afară. Proaspătă, suculentă. Vremea treziei sosise.

***

Filed under: Scrieri ]]> http://arramis.wordpress.com/2011/06/11/ceata/feed/ 1 arramis http://arramis.wordpress.com/2011/02/19/uneori-tango/ http://arramis.wordpress.com/2011/02/19/uneori-tango/#comments Sat, 19 Feb 2011 16:13:34 +0000 Arramis http://arramis.wordpress.com/?p=359 ]]> Budapesta, toamna, 2008

Am sărutat-o apăsat şi ea mi-a dat restul. Hm, frumos început, nu?

După căldura toridă din timpul zilei sosirea amurgului părea să îmi răsplătească rabdarea. Am ieşit la o plimbare îndelung premeditată. Voiam să mă bucur de reveria serii. O încântare. Aleile mărginite de flori mici cu arome puternice îşi răspândeau fără echivoc parfumul inimitabil. Nici nu-mi dau seama cum am ajuns pe acel vaporaş transformat în restaurant cu un bun gust de netăgăduit. Chelnerul îmbrăcat ca acum 100 ani, atmosfera liniştită, bunul simţ ce îl îndemnase să-mi livreze prompt pe masa sticla de Tokay şi cele două pahare făcându-se apoi nevăzut mă plasaseră în cea mai buna stare posibilă. Chelnerul turnase vin în ambele pahare presupunând în mod greşit că aştept pe cineva.

Degustam Tokay-ul privind peste Dunăre.  Mi-am răsucit o tigară dozată pe gustul meu cu tutun ce mirosea exact ca acela ce îl fuma bunicul meu şi fumul albăstriu mă învălui pentru o secundă. Brusc am conştienizat şi faptul că pe vas începuse să se adune lume, de fapt nici nu mai erau mese libere.

Lumini discrete de tablou de bord iluminau ringul de dans spre care deja se îndreptau două perechi. Lângă balustradă am zărit silueta fină a unei femei. Fuma, privind Dunărea ce se prelingea fără grabă în jurul nostru. Nu îi puteam observa decât profilul. Îi simţisem privirea, totuşi nu o puteam desluşi prea bine. M-am întins spre sticla de vin. Un miros ameţitor de piele dulce şi parfum floral mă făcu să ridic privirea. Femeia necunoscută mă privea întrebător. Ochii verzi putin oblici şi gura cu buza de jos mult mai groasă îi dădeau un aer de fetiţă bosumflată.

Am ridicat paharul, l-a ridicat şi ea. Vinul îi înroşi buzele. Zâmbi şi mă întrebă ceva râzând. I-am răspuns cu aplomb şi îmi întinse mâna. Ne-am îndreptat spre ringul de dans mână în mână. Plutea ca o frunză ar fi trebuit să spun. De fapt dansa atât de bine şi se mişca atât de senzual încât mă mişcam vrând nevrând în ritmul stabilit de ea. Aproape că îmi admiram evoluţia pe ringul de dans ca şi cum mă priveam de undeva din afara. Îmi surprindeam elemente ce nu credeam vreodată să le leg de persoana mea. Nu eram un împiedicat dar nici vreun dansator de clasă. Ritmurile lente, cele rapide, paşii, tempo-ul, totul mi se oferea cu o uşurinţă genială. Tango-ul îl percepeam acum apoteotic. O extraordinară legătura între doi partneri, yin şi yang delectabil, plin de promisiuni fără false pudori. Femeie şi barbat în paşi ai amorului împărtăşit. Era atât de intens autentic cât şi excesiv de teatral.

Se pare că devenisem atracţia serii. Simţeam aprecierea şi curiozitatea decentă a clienţilor din restaurant. Am revenit la masă….

În umbra mea Soarele dansează pe o melodie ciudată

Passo Doble Solitar

Nu există

Dincolo de râu

Cineva îşi tricotează cu atenţie tăcerile

O buclă Moebius

Deapănă agale spre casă

[Scăpat incongruenţă, o declar nulă]

inimile le pulsau puternic. gândurile clare, aşteptarea atentă a fetei şi cele senin criminale ale uriaşului lup.

imagini ce îi păreau atât de familiare sufletului dar totuşi străine, neîntâmplate vreodată. scumpele amintiri ale altcuiva îi erau oferite ei ca un cadou de preţ